Sfantul Ioan Rusul
Sfantul Ioan Rusul Patria natala
- Rusia
Sfântul Ioan Rusul s-a nascut într-un sat din Rusia, la sfârsitul veacului al
saptesprezecelea, pe timpul împaratiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai
probabil al nasterii sale este 1690, si aceasta deoarece sfântul a participat
ca soldat la razboiul pe care îndraznetul tar l-a ridicat împotriva turcilor în
1711.
Prizonier de razboi
Luat prizonier de catre tatari în luptele pentru dezrobirea Azofului, sfântul
Ioan a fost vândut unui ofiter superior turc care era eparh în Procopie, Asia
Mica, aproape de Cezareea Palestinei. Întorcându-se în tinutul sau, aga l-a
luat cu sine si pe cuviosul. Turcia se umpluse de nenumarate multimi de robi
rusi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor si, vai!, cei mai multi dintre
ei, pentru a li se usura putin suferinta, s-au lepadat de Hristos si s-au facut
musulmani. Sfântul Ioan însa facea parte dintre acei tineri pe care îi
întelepteste cunoasterea lui Dumnezeu, precum a spus Solomon: „Batrânetile
cinstite nu sunt cele de multi ani, nici cele ce se masoara cu numarul anilor;
întelepciunea este la om adevarata caruntete si vârsta batrânetilor - o viata
fara prihana”. Împodobit deci cu întelepciunea pe care o daruieste Dumnezeu
celor ce-L iubesc pe El, fericitul Ioan rabda cu smerenie robia cu toate
batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau „ghiaur”, adica - necredincios.
Batut, lovit, scuipat, devenit tinta dispretului ienicerilor din tabara
militara ce se afla în Procopie, sfântul raspundea celor ce-l îndemnau sa-si
lepede credinta ca ar prefera sa moara decât sa cada în acest înfricosator
pacat. Agai turc i-a spus: „Daca ma lasi liber în credinta mea, îti voi împlini
cu sârguinta poruncile; daca ma silesti sa-mi schimb credinta, mai degraba îti
predau capul decât credinta. Crestin m-am nascut si crestin voi muri”. Rânduit
sa îngrijeasca de vite, fericitul Ioan îsi întindea într-un colt al staulului
trupul obosit, multumind lui Dumnezeu ca l-a învrednicit a se face urmator al
smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a se naste într-o iesle saraca, lânga
Bethleem. Dumnezeu, vazând credinta robului Sau si marturisirea sa, a înmuiat
inima împietrita a stapânului sau si, cu timpul, acesta a început sa-l
îndrageasca, ajutând la aceasta si smerenia si blândetea ce-l împodobeau pe Ioan.
Dupa o vreme i-au rânduit pentru vietuire o camaruta apropiata de grajd, pe
care la început cuviosul a refuzat-o, continuând sa doarma în staulul sau
iubit, pentru a-si chinui trupul cu traiul greu si nevointa în mirosul greu al
dobitoacelor si loviturile lor de picioare. Cu rugaciunile sfântului, noaptea
grajdul se umplea de buna mireasma duhovniceasca, caci acesta devenise locasul
de nevointa unde el urma poruncile Sfintilor Parinti: ceasuri nesfârsite de
rugaciuni si îngenuncheri; putin somn, ghemuit, pe podeaua goala si acoperit cu
o pânza veche, postind multe zile cu putina pâine si apa si rostind adesea
psalmii proorocului David, pe care îi zicea în limba în care îi învatase de la
mama sa - în limba rusa: „Cel ce locuieste în ajutorul Celui Preaînalt, întru
acoperamântul Dumnezeului cerului se va salaslui. Catre Tine, Doamne, Cel ce
locuiesti în cer, am ridicat ochii mei; iata, precum sunt ochii robilor la
mâinile stapânilor lor, asa sunt ochii nostri catre Domnul Dumnezeul nostru,
pâna ce se va milostivi spre noi…”. Câteodata, noaptea, mergea pe ascuns la o
biserica a Sfântului Gheorghe ce era zidita într-o râpa nu departe de casa
stapânului sau si facea priveghere, stând în picioare în pridvorul bisericii.
Tot aici mergea în fiecare sâmbata si se împartasea cu Preacuratele Taine.
Cautând asupra robului Sau cel credincios, Domnul, Cel ce cerceteaza inimile si
rarunchii, a facut sa înceteze batjocurile din partea celor ce erau împreuna cu
el robi si a celor de alta credinta. A dat Domnul si multa bogatie stapânului
sau turc, iar acesta a cunoscut de unde venise aceasta binecuvântare peste casa
sa si propovaduia tuturor despre virtutile slugii sale. Dupa vreme, aga a
hotarât sa faca un pelerinaj la Mekka, cetatea sfânta a mahomedanilor. Nu la
multe zile dupa plecarea sa, sotia acestuia a pregatit un ospat la care a
invitat rudele si prietenii sotului pentru a praznui si a se ruga pentru buna
întoarcere a acestuia acasa. La masa a fost rânduit sa slujeasca fericitul
Ioan. Printre mâncarurile asezate înaintea oaspetilor se afla si un fel de
pilaf care îi placea foarte mult agai. Amintindu-si de sotul ei, stapâna a zis
lui Ioan: „Cât de bucuros ar fi fost, Ivan, stapânul tau, daca ar fi fost aici
împreuna cu noi si ar fi gustat din acest pilaf!”. Sfântul Ioan a cerut atunci
de la dânsa o farfurie plina cu pilaf, spunând ca o va trimite la aga, în
Mekka. La auzul acestor cuvinte toti invitatii au râs; stapâna însa a poruncit
bucataresei sa-i dea fericitului Ioan farfuria cu pilaf ceruta, gândind ca
poate vrea sa o manânce el însusi sau sa o dea vreunei familii crestine sarace,
precum obisnuia sa faca adesea, daruind altora partea sa de mâncare ce i se
cuvenea. Sfântul a luat farfuria si, mergând în staul, a îngenuncheat si s-a
rugat din adâncul inimii, cerând lui Dumnezeu sa trimita farfuria cu mâncare
stapânului sau, la Mekka, cu oricare mijloc va rândui Domnul în atotputernicia
Sa. A cerut aceasta cu smerenie si simplitate, cu nimic îndoindu-se, dupa
cuvântul Domnului, si Acesta i-a ascultat dorinta: farfuria a disparut din
ochii sai, iar fericitul Ioan s-a întors la masa, spunând stapânei ca a trimis
mâncarea la Mekka. Crezând ca vrea sa ascunda faptul ca a mâncat pilaful el
însusi, invitatii au râs de cuvintele fericitului Ioan ca de o gluma buna.
Peste putine zile s-a întors din pelerinaj aga, aducând cu sine si farfuria de
arama, spre marea uimire a casnicilor sai. Numai sfântul Ioan nu s-a mirat de
aceasta. Aga le-a povestit atunci cele ce i se întâmplasera: „în cutare zi (era
ziua în care stapâna pregatise acel ospat), întorcându-ma de la geamia cea
mare, am gasit în camera mea pe care o lasasem încuiata aceasta farfuria plina
cu pilaf. M-am umplut de mirare, nestiind cine a adus mâncarea si cum a intrat
în camera încuiata. Nestiind cum sa-mi explic acest lucru ciudat, tot
uitându-ma la farfuria cu pilaful cald din care ieseau aburi, am zarit, cu si
mai mare mirare, numele meu batut pe marginea farfuriei, asa cum avem pe toate
vasele casei noastre. Asa încât, cu toata nedumerirea si zbuciumul meu, m-am
asezat si am mâncat cu mare pofta pilaful, si, iata!, am adus farfuria cu mine
si vad ca este într-adevar a noastra. Dar, pe Allah, nu pot sa înteleg cum a
ajuns la Mekka si cine a adus-o”. Auzind acestea casnicii eparhului au fost
cuprinsi de teama si uimire, iar sotia i-a povestit acestuia cum a cerut Ioan
farfuria cu mâncare pentru a o trimite la Mekka si cum toti l-au luat în râs
pentru aceasta. Vestea despre minunea savârsita de sfântul s-a raspândit repede
în tot tinutul si toti îl priveau cu teama si respect, ca pe un om drept si
placut lui Dumnezeu, nemaiîndraznind nimeni sa-l supere cu ceva. Stapânul si
sotia sa se sârguiau sa-i poarte de grija cât mai mult si l-au rugat sa se mute
în camaruta ce se afla lânga grajd, pe care pâna atunci o refuzase. Fericitul
Ioan si-a continuat mai departe felul ascetic de viata, îngrijind de animale si
împlinind cu sârguinta poruncile eparhului, iar noptile petrecându-le cu
rugaciuni si cântari de psalmi. Toate acestea le facea împlinind cuvântul
domnului: „Dati cezarului cele ce sunt ale cezarului, si lui Dumnezeu cele sunt
ale lui Dumnezeu”.
Mutarea la cele vesnice
Dupa putini ani însa, pe care i-a trait în post si rugaciune, apropiindu-se
sfârsitul vietii sale pamântesti, fericitul s-a îmbolnavit si a cerut sa fie culcat
pe paie în staulul pe care îl sfintise cu rugaciunile sale si cu reaua patimire
îndurata pentru numele si dragostea lui Hristos, Cel ce S-a facut om pentru noi
si S-a rastignit pentru marea Sa iubire catre toti. Cunoscând mai dinainte
ceasul iesirii din trup, a trimis sa fie chemat preotul pentru a se împartasi
cu preacuratul Trup si cu scumpul Sânge al Mântuitorului. Preotul, temându-se
de fanatismul turcilor, i-a adus sfintele taine într-un mar pe care îl scobise,
si astfel fericitul Ioan s-a putut împartasi si îndata si-a predat sfântul
suflet în mâinile Domnului pe care atât de mult îl iubise. Acestea s-au
petrecut pe 27 mai, 1730. Cu învoirea turcilor, preotii si crestinii cei mai de
vaza din Procopie au luat trupul sfântului, pregatindu-l de înmormântare. La
îngroparea sa au venit nu numai crestinii ci si multi musulmani si armeni: cel
pâna mai ieri rob si sclav a fost îngropat ca un stapân. Au ridicat pe umeri cu
lacrimi de adânca emotie si cucernicie mult truditul trup si, cu lumânari si
tamâieri, cu atentie si evlavie l-au dus la cimitirul crestin, la mormântul
ce-i fusese pregatit, întorcând astfel trupul pamântului mama.
Descoperirea sfintelor moaste
Batrânul preot care în fiecare sâmbata îi asculta suferinta si torturile si
care îl împartasea cu Sfintele Taine, a vazut în vis pe Sfântul Ioan în
noiembrie 1733. Acesta i-a spus ca trupul sau a ramas, cu harul lui Dumnezeu,
intact, întreg, neputrezit, asa precum îl îngropasera; sa-l scoata din pamânt
si sa-l aiba ca binecuvântare vesnica a lui Dumnezeu. Dupa sovaielile
preotului, cu îngaduinta lui Dumnezeu, o lumina cereasca a stralucit deasupra
mormântului, asemeni unui stâlp de foc. Crestinii au deschis mormântul si o,
minune! - trupul sfântului se gasea intact, neputrezit înmiresmat cu acel
parfum dumnezeiesc pe care continua sa-l aiba pâna astazi. Cu mare bucurie
sufleteasca si evlavie l-au ridicat, au luat în bratele lor acest dar
dumnezeiesc - sfintele moaste, si l-au dus în biserica Sfântului Gheorghe unde
obisnuia sa privegheze fericitul Ioan.
Osman Pasa arde sfintele moaste
În anul 1832, într-o înfruntare dintre sultanul Mahmud al doilea si Ibrahim al
Egiptului, Osman Pasa, trecând prin Procopie - ca trimis al sultanului, arunca
în foc sfintele moaste, dupa ce jefuise biserica, vrând a se razbuna pe
crestini. Vazând însa trupul Sfântului miscându-se în mijlocul flacarilor ca si
cum ar fi fost viu, turcii au fugit îngroziti, lasând odoarele bisericii si
povestind tuturor musulmanilor minunea pe care o vazusera. Dupa plecarea turcilor,
în cealalta zi, crestinii au împrastiat carbunii si cenusa si au gasit trupul
sfântului întreg; nu patise nimic, era tot mladios si înmiresmat ca si mai
înainte. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala ce o
pastreaza pâna astazi spre aducere aminte de minunea petrecuta atunci.
Sfintele moaste ajung în Grecia
Dupa conflictul dintre Turcia si Grecia din anul 1922, când Asia Mica a intrat
sub stapânirea turcilor, grecii din aceasta regiune au fost nevoiti sa plece,
luând cu ei sfintele moaste, odoarele bisericii si putine lucruri personale.
Dupa multe peregrinari, moastele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evvia, în
actualul oras Procopie. Aici s-a ridicat o noua biserica, a carei constructie
s-a terminat în anul 1951 si care adaposteste astazi racla cu Sfintele moaste
ce izvorasc tuturor celor ce alearga cu credinta la ajutorul Sfântului nesecat
râu de tamaduiri si alinari ale suferintelor celor trupesti si sufletesti.
Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Minuni ale Sfîntului Ioan Rusul
Intr-unul din cele doua spitale pentru copii din Atena,o mama sta zi si noapte
la capatâiul copilului sau pe care l-au adus urgent din Patra deoarece
afectiunea cronica a acestuia - paralizia membrelor inferioare- s-a agravat in
ultimele zile. La spital insa, de ani de zile se aplica permanent tratamentul
cunoscut (lipseste calciul din organismul copilului )…
Intr-o dupa-amiaza, cind soarele era aproape de apus si foarte putine raze mai
luminau salonul spitalului, mama si-a amintit cum mergea la o bisericuta a
Maicii Domnului, pe o inaltime afara din Patra, si se ruga aprinzind candelele,
citeodata cu sotul, citeodata cu copiii…Mintea ei zboara la bisericuta si se
roaga: ” Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, Maica dulce care si tu ai
suferit,ajuta-mi copilul. Trimite un sfint, vezi-l pe sarmanul meu cum se
chinuieste, neputind sta pe picioarele lui. Ajuta-l Preasfinta, pe copilasul
meu chinuit “. - Mama, ce spui, cu cine vorbesti? - Gheorghita, copilul mamei,
iti amintesti cum citeai la religie ca Domnul nostru cind traia acolo, in
Palestina, deschidea ochii orbilor, ridica pe cei paralizati si-i facea sa
mearga, invia morti? Spune-i Gheorghita, ca pe tine te asculta, ca tu esti
copil bun, spune-i lui Hristos sa te faca bine.
Copilul suferind se uita cu privirea lui nevinovata la mama, la soarele care
apune; priveste sus si privirea i se pierde catre ceruri. Noaptea urmatoare
Gheorghita a vazut in vis un cavaler frumos, calare pe o mindrete de cal. S-a
oprit in fata lui si i-a spus: - Ridica-te, fa un salt si urca pe calul meu! -
Dar eu sint paralizat, nu ma pot ridica si nu ma pot tine drept pe picioarele
mele. - Da-mi mina, Gheorghita, urca pe calul meu. Eu sint Sfintul Ioan din
Rusia. M-a trimis Domnul sa-ti aduc harul Sau si puterea Lui sa te vindeci.
Pe jumatate adormit, copilul se chinuie sa se ridice in picioare. Se trezeste
mama si-l prinde in brate ca sa nu cada de pe pat. - Mama, tine-ma, Sfintul
Ioan din Rusia mi-a spus sa ma ridic.
< Dimineata, asistenta care fusese de serviciu in acea noapte ii spune
profesorului doctor ca acel copil paralizat din Patra, acum paseste. Doctorul
vine, il examineaza: loveste cu ciocanelul genunchii copilului, ii inteapa
picioarele cu acul si organismul reactioneaza exact. Copilul era vindecat.
“Mergeti, le-a spus profesorul, si Dumnezeu sa fie cu voi”. “Lasati copiii si
nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor…De
nu ve veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia
cerurilor. “( Matei 19,14;18,3)
Un baston!
Cel ce merge in biserica ce adaposteste moastele Sfantului Ioan Rusul vede
acolo un dar simplu si saracacios: un baston! Este agatat la locul de
inchinaciune din fata raclei Sfantului. Bastonul este al batranei Maria Siaca
din Frenaro (Cipru), care timp de 18 ani a avut de suportat o boala asa de
grava la coloana, incat era nevoita sa umble cu fata foarte apropiata de
pamant. La 11 august 1978 aproape o suta de locuitori din Cipru organizeaza un
pelerinaj la Sfantul Ioan Rusul si este adusa Maria Siaca de catre rudele ei.
Aici, la racla sfantului, este ridicata de ceilalti pe brate pentru a se putea
inchina sfintelor moaste. Indurerata, batrana priveste fericitul trup al
sfintului si plange, cerand putin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei
batraneti. I-a vazut Sfantul durerea, i-a vazut maretia sufletelui, i-a vazut
si credinta. In fata ochilor tuturor, ceva asemeni unei maini nevazute a
apucat-o cu putere de umeri si, incet a inceput sa-i indrepte trupul. Ii
trosneste mijlocul si iata! batrana sta acum dreapta! Consatenii ei plang. Se
trag clopotele bisericii. Se face o rugaciune de multumire de catre toti
cipriotii, care nu-si mai pot stapani lacrimile. Numai cel ce s-a intamplat sa
fie acolo in ceasul in care s-a petrecut minunea poate intelege cu adevarat
aceste clipe. La sfarsit se aude glasul batranei: “Feciorul meu, Sfantul meu,
nu am ce sa-ti dau, sunt saraca. Iti las bastonul meu, ca nu-mi mai trebuie
pan’ la moarte!” In Cipru ziarele au zis: “Maria Siaca, dupa pelerinajul facut
in Grecia la Sfantul Ioan Rusul poate sa-si priveasca acum consatenii in fata,
pentru ca aproape 20 de ani era garbovita si nu vedea decat pamantul. Prin
minunea Sfantului insa s-a indreptat, iar acum este cu desavarsire bine!” Apoi
Moise a pus toiegele inaintea Domnului,in cortul marturiei.( Numerii 17,7)
Minune intimplata unui om de stiinta! Povesteste domnul doctor Matzuros din
orasul Limni (de pe aceeasi insula pe care se afla si biserica cu sfintele
moaste ale Sfintului Ioan) catre I.P.S. Hrisostom, mitropolitul Halkidei. Prea
Sfintite, nu sunt un habotnic, un nestiutor de carte; sunt medic, iar mai
inainte eram ateu. M-am imbolnavit. Analize, examinatii, iese diagnosticul:
cancer la intestinul gros. Confratii doctori imi spun adevarul: am cancer in
forma avansata (metastaza), intr-un loc care aproape sigur conduce la moarte.
Ma gaseam in cladirea fundatiei “Pantocrator” din Atena, unde sint ingrijiti
bolnavii de cancer. Dupa instiintarea pe care am primit-o despre boala mea, pe
cind ma gaseam singur, intins pe pat, mi-am venit in sine si mi-am intors
mintea, sufletul si inima catre Dumnezeu, in care nu credeam. M-am ridicat pe
marginea patului, cu picioarele pe podea; vorbeam singur, ma rugam lui
Dumnezeu, ii ceream sa ia aminte la mine: “Dumnezeul meu, am spus, nu credeam
in Tine, spuneam ca totul este un basm. Omul si stiinta imi spuneam ca sint
totul. Primeste pocainta mea si, daca ma consideri vrednic, vindeca-mi boala
prin sfintul al carui trup intreg il avem aici, aproape de noi.” Cineva bate la
usa. Il poftesc sa intre. Usa se deschide si intra un medic tinar, frumos,
binevoitor. - Ce faci, doctore, m-a intrebat, cum iti merge? - Ce sa fac,
frate, sa spun adevarul - mor. - Nu, doctore, nu mori. O sa iau eu tot ce ai
rau inauntru. - Cine esti tu tinere? Mie mi-a albit parul in aceasta stiinta si
cunosc ce am. - Sint acela pe care l-ai cerut mai inainte. La revedere,
doctore! Am iesit imediat pe hol si am intrebat daca a vazut cineva pe acel
doctor tinar. Ceilalti medici mi-au spus: “Confrate draga, din necazul pe care
il ai, intr-o clipa ai vazut acel vis”. Insa nu, eram sigur ca dupa rugaciune
il vazusem pe Sfintul. Vazind ca nu glumesc si ca insist, mi s-au facut iarasi
analizele si examinari. La urmatoarele analize cancerul disparuse. Citi si citi
n-au vazut apoi cele doua plicuri cu analizele: cele cu cancer si, dupa
intimplarea istorisita mai sus, fara cancer!
“Prea Sfintite, nu sint habotnic… Am vazut pe Sfintul… M-a vindecat…” (10
aprilie 1964)
” Dumnezeu insusi a dat oamenilor stiinta vindecarii, ca sa se mareasca intru
leacurile Sale cele minunate… In boala ta nu fi nebagator de seama, ci te roaga
Domnului si El te va tamadui. ” (Intelepciunea lui Iisus Sirah 38,6-9).
Acatistul Sfantului Ioan Rusul
Cel ce te-a chemat pe
tine de pe pamant la lumea cea cereasca,
tine si dupa moarte, neschimbat, trupul tau, Sfinte.
Caci tu in Asia ai fost dus
prizonier si acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela
roaga-l sa
mantuiasca sufletele noastre.